Cum ar arata lumea prin ochii unei pasari

Cum arata lumea prin ochii unei pasari

Monumente celebre precum Arcul de Triumf, Piramidele din Giza si Sagrada Familia au fost fotografiate de nenumarate ori de fotografi din toata lumea, devenind ușor de recunoscut pentru majoritatea, dacă nu pentru toata lumea, dar această colecție de fotografii aeriene uimitoare ne ofera o alta perspectiva, avem ocazia de a vedea prin ochii unor pasari aceste monumente, astfel punandu-le într-o lumina cu totul nouă.

Multe dintre aceste imagini sunt ale unor locuri sau lucruri pe care majoritatea dintre noi le-ar putea identifica cu ușurință imediat. Imaginile ilustrează cât de mult o schimbare de perspectivă, poate modifica perceptia. Este, de asemenea, de remarcat faptul că nu conteaza  ca unele dintre aceste cladiri, cum ar fi Piramidele din Giza și hotelurile din Dubai, au fost proiectate cu o perspectivă aeriană în minte. Modelele unor hoteluri din Dubai pot fi apreciate pe deplin doar de sus, iar unii sustin ca Piramidele din Giza au fost menite să fie aliniate cu stele din centura lui Orion.

Deși a face fotografii din perspectiva reală a păsărilor este posibil, cei mai multi fotografi preferă sa realizeze fotografii ca acestea din baloane cu aer cald, elicoptere, planoare, sau structuri foarte înalte. Câteva dintre aceste fotografii par, de asemenea, facute de la altitudini foarte mari, unde nici chiar păsările nu ar putea ajunge. Cu toate acestea, nimic nu poate distrage de la frumusetea lor epică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.