jocurile stimuleaza mintea

Jocurile stimulează imaginaţia

Întotdeauna mi-au plăcut jocurile, pentru că simţeam că mă determină să aflu lucruri noi, îmi menţin atenţia captivată şi mă determină să visez cu ochii deschişi şi să-mi imaginez diverse scenarii, dar şi să interacţionez cu cei din jur. Încă aştept cu nerăbdare momentele în care mă întâlnesc cu prietenii să jucăm Activity,  jocul meu preferat din prezent.

Nu numai că îmi stimulează la maximum creativitatea, ci îmbină comunicarea cu imaginaţia, aceasta dintâi devenind o formă de expresie a ideilor  prin intermediul mimei, descrierii verbale sau desenului.

De-a lungul copilăriei mele, mi-am petrecut majoritatea timpului inventând tot felul de jocuri împreună cu prietenii, atunci când ne plictiseam de cele pe care le ştiam până în acel moment. Nu existau atât de multe jocuri ca în prezent, iar Internetul abia începuse să fie accesat – în special de oamenii mari. Ne petreceam mai mult timp în aer liber decât o fac copiii din ziua de azi şi interacţionam mai mult între noi, însă nu aveam acces la diversitatea de jocuri care există în prezent, în special în lumea virtuală. Dar, noi eram fericiţi şi aşa.

În prezent, numeroşi părinţi sunt nemulţumiţi de faptul că odraslele lor îşi petrec prea mult în faţa calculatoarelor şi este de înţeles. Ceea ce ar trebui ei să facă este să încurajeze joaca celor mici, ci nu să o blameze. Jocurile, alese cu atenţie, pot stimula la maximum creativitatea copiilor, iar petrecerea unui interval de timp de 30 minute -1 h în faţa calculatorului, jucând un joc creativ, menit să-l determine pe copil să fie mai receptiv, nu este un lucru rău, ci dimpotrivă.

Alegerea jocurilor şi timpul alocat lor sunt lucrurile cele mai importante. După cum spun psihologii, nivelul maxim de creativitate a copiilor se manifestă în intervalul de vârstă de 1-2 ani şi 5-6 ani, ceea ce înseamnă că jocurile sunt esenţiale pentru ei pentru a-şi dezvolta abilităţile emisferei drepte a creierului -creativitate, intuiţie, receptivitate.

Cum am mai spus, în online există o paletă largă de jocuri gratuite, fie jocuri pe categorii -cu maşini, roboţi, războinici, animale, mâncăruri, jocuri de desenat, jocuri de strategie etc. – fie jocuri cu personajele preferate din desenele animate, ceea ce în trecut era de neimaginat.

Evoluăm permanent, însă trebuie să luăm ce e mai bun din această evoluţie şi să învăţăm să facem alegerile cele mai bune în ceea ce priveşte dezvoltarea copiilor prin intermediul jocurilor. Jocurile agresive trebuie eliminate, pentru că ele îi pot influenţa negativ pe micuţi.

Dacă  din copilărie începem să ne dezvoltăm imaginaţia, atunci când devenim oameni în toată firea, ne va fi mai uşor să ne creionăm visuri şi să ne imaginăm cum va arăta viitorul nostru. Ne va fi mai uşor să ne stabilim obiective şi să ne imaginăm modalităţi prin care să le îndeplinim.

Vă recomand să nu încetaţi niciodată să vă jucaţi şi să alungaţi copiii din voi înşivă. Daţi-vă voie din când în când să vă imaginaţi lucruri de neatins şi să vă menţineţi trează creativitatea prin activităţi artistice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.