În ultimele zile am observat o adevărată nebunie pe facebook legată de leapșa cu cărți. Țin minte o perioadă în care acest lucru se făcea pe blog, acum se face pe facebook că deh, vede mai multă lume. Eu personal nu îi văd rostul.
De ce te-ai lăuda cu niște cărți citite? Ok, înțeleg faptul că acest lucru arată că ai citit câteva cărți. Dar întrebarea mea este următoarea. Chiar atât de rău am ajuns încât avem nevoie de confirmarea(tacită sau prin comentarii) celor din lista de prieteni? Adică eu știu că domnisoara X citește.
Îi recomand cărți, facem schimb de cărți discutăm despre cărți. De ce să mai punem și pe facebook? Am impresia că acest lucru reprezintă o laudă fără nici un scop. Ah, încă un lucru. Observ un trend la această leapșă.
Cu cât sunt autorii mai grei și mai complicați cu atât o să apară mai des în posturile oamenilor. De ce să recunoaștem că ne place să îl citim/recitim pe Creangă cât timp e mult mai “cool” să trecem un James Joyce – Ulise sau un Pablo Neruda (sună mai exotic). Oricum 90% din oamenii din listă nu i-au citit, dar dă bine.
Așa că nu o să particip la această leapșă. Prefer să citesc cărți și eventual să le recomand într-o discuție tete-a-tete sau pe blog, decât în văzul lumii pe facebook. Pentru mine par mai importante așa. 🙂
Baschet pe pâine
Pe la vârsta de 13 ani am descoperit baschetul. Acel baschet ne-organizat, jucat la panourile de lemn din curtea școlii. A urmat o perioadă fantastică. Fugit de la ore, aruncat ghiozdanul în grabă și “bătut mingea” la panou.
Se juca 3 la 3, 2 la 2, 4 la 4 chiar și pe tot terenul când eram prea mulți strânși. Țin minte cum odată, supărat de o decizie de pe teren, m-am dus la biblioteca județeană să caut regulamentul oficial de baschet 3 la 3.
Evident că nu l-am găsit dar ce mai contează acum. Anii au trecut, pasiunea pentru baschet nu a scăzut. Am avut ocazia să joc baschet organizat, cu antrenor, antrenamente fizice, tactice dar prima dragoste tot baschetul 3 la 3 (de cartier) a rămas.
